Programe doctorat

Pentru juriștii care dau dovadă de curiozitate intelectuală, doctoratul oferă posibilitatea de a explora în profunzime subiectele care îi interesează, de a deveni cercetători autonomi, urmând să profeseze în cercetare, în învățământul superior juridic, precum și în orice profesie juridică în care specializarea de înalt nivel este obligatorie. În elaborarea tezei de doctorat, studenții doctoranzi au nevoie de abilități analitice, abilități de cercetare și de sinteză, de stăpânirea metodelor și instrumentelor de cercetare specifice domeniului.

Conceperea planurilor de învățământ pentru cele subdomeniile de specializare are în vedere provocările actuale ale teoriei și practicii dreptului, creșterea complexității și a incertitudinii. Aceste provocări au generat necesitatea de a cerceta instituțiile juridice într-o abordare holistică și constructivă, combinând metode avansate de cercetare.

Școala Doctorală de Drept își aduce contribuția la dezvoltarea cunoașterii teoretice în mai multe subdomenii de specializare și, în același timp, se focalizează pe identificarea de soluții la problemele reale ale lumii juridice prin cercetări de cel mai înalt nivel.

Învățarea și cercetarea în cadrul programelor de doctorat în Drept evocă mai multe dimensiuni:

  1. Învățarea în spirală care presupune că identificarea și validarea soluției la o problemă de cercetare generează o altă problemă de cercetare;
  2. Cunoașterea și cercetarea în rețele implică orientarea spre crearea de parteneriate în cadrul mediului academic, a celui profesional și de afaceri;
  3. Interdisciplinaritate și profunzime;
  4. Respectarea principiilor deontologice în cercetare și diseminarea rezultatelor acesteia.


Contact

Biroul de Studii Doctorale UVTPersoană de contact:

Loredana Pîrvu
[email protected]

Consiliul Școlii Doctorale de Drept a IOSUD-UVT

  • Prof. univ. dr. Irina Sferdian (Director al Școlii Doctorale de Drept)
  • Prof. univ. dr. Anton Trăilescu (Conducător de doctorat în cadrul Școlii Doctorale de Drept, membru)
  • Prof. univ. dr. Claudia Roșu (Conducător de doctorat în cadrul Școlii Doctorale de Drept, membru)
  • Prof. univ. dr. Radu Catană (Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, membru)
  • Prof. univ. dr. Dan Claudiu Dănișor (Universitatea din Craiova, membru), 
  • Drd. Alexandra Burdulea (Student doctorand în cadrul Școlii Doctorale de Drept, membru)

Domenii de doctorat








Rezumatele tezelor de Doctorat


Conducători de doctorat